WordPress.org

Educație

WordPress Credits

WordPress Credits

Îndrumarea următoarei generații de contributori prin învățare practică.

Despre program

WordPress Credits este un program bazat pe contribuții de la Fundația WordPress. Programul conectează studenții din învățământul superior cu comunitatea globală open-source. El oferă o experiență practică, cu mentori, pentru a ajuta studenții să îndeplinească cerințele academice, contribuind în același timp direct la WordPress.

Lansat împreună cu Universitatea din Pisa și anunțat la WordCamp Europe 2025, programul continuă să se dezvolte, încurajând colaborarea între studenți, universități și companii din întregul ecosistem WordPress.

Programul este conceput astfel încât timpul și munca pe care studenții le dedică să poată fi recunoscute oficial de către instituția lor – sub formă de credite academice, ore de stagiatură sau lucrări la proiecte.

Cum funcționează

De obicei, programul se desfășoară pe parcursul unui semestru academic și urmează trei faze principale:

  • Îmbarcare
  • Concluzii

În cadrul programului, studenții colaborează cu voluntari și profesioniști ale unor companii din ecosistemul WordPress.

De obicei, programul se desfășoară pe parcursul unui semestru academic și este oferit în două formate (50 de ore și peste 150 de ore) ca să se potrivească cu diverse medii academice. El urmează trei faze principale: integrare, proiect și finalizare.

Îmbarcare

Studenții primesc o instruire pentru uneltele WordPress, cultura comunității și colaborarea la open-source, în timp ce interacționează cu mentori și echipe locale.

Lucrează la un proiect

Studenții dezvoltă un proiect personal prin care își aduc contribuția în domeniul lor de interes, cum ar fi traducere, creare de conținut, organizare de evenimente, dezvoltare sau design.

Concluzii

Studenții își prezintă lucrările, împărtășesc comentarii și contribuie la îmbunătățirea programului pentru viitorii participanți.

Două direcții care să se potrivească cu programul tău

WordPress Credits este oferit în două formate, astfel instituțiile pot să-și adapteze programul la cerințele lor academice și la timpul pe care studenții îl au la dispoziție.

WordPress Credits – 50 de ore. Un program condensat construit în jurul unui singur proiect cu contribuții ghidate. O alegere potrivită pentru extensii mai scurte, cursuri opționale sau prima prezentare open-source.

WordPress Credits – peste 150 de ore, programul complet. Începe de la un minim de 150 de ore și poate fi extins ca să se potrivească cu nevoile unei instituții (până acum l-am extins până la 400 de ore). Include tot cea are programul condensat, plus cursuri suplimentare pentru integrare, construirea unui site web personal cu actualizări regulate pentru progres, impresii la mijlocul cursului și participare activă la comunitatea și evenimentele globale WordPress. O alegere potrivită pentru stagii de practică, proiecte de absolvire sau un curs semestrial.

Ambele direcții se termină în același fel: studenții își prezintă lucrările, completează un formular cu impresii și primesc un certificat.

  • Construiești proiecte WordPress reale și dezvolți abilități practice
  • Înveți de la mentori cu experimentă
  • Câștigi încredere prin experiență practică
  • Conectează-te la comunitatea globală open-source
  • Deschizi experiențe de învățare semnificative pentru studenți
  • Îți împărtășești cunoștințele în timp ce îți consolidezi propriile abilități de conducător
  • Conectează-ți instituția sau comunitatea la ecosistemul global WordPress

Modalități flexibile de a integra WordPress Credits

Fiecare instituție decide programul care se potrivește cu structura sa academică. Cele mai comune strategii sunt:

  • Ca o stagiatură – studenții au ore supravegheate care sunt luate în considerare pentru un stagiu de practică sau o cerință pentru plasarea la un loc de muncă.
  • Ca o extensie înglobată – integrează programul sau cursuri selectate din el într-un subiect existent.
  • Ca un proiect pre-absolvire – folosește-l ca proiect practic sau ca proiect pentru finalizarea studiilor de către studenți.
  • Ca credit opțional sau extra-curricular – oferă-l ca facultativ, separat.

Acestea sunt cele mai comune modele, dar nu sunt singurele. Suntem bucuroși să discutăm orice înțelegere care funcționează în favoarea instituției tale – obiectivul nostru este ca timpul și munca pe care studenții le investesc să fie recunoscute oficial de școala sau universitatea lor.

  • Vizibilitate mai mare ca o companie care susține educația open-source și profesioniștii WordPress în dezvoltare
  • Conexiune directă cu studenți motivați pentru dobândirea unei experiențe reale prin proiecte ghidate
  • Reputație consolidată în ecosistemul WordPress ca susținător al inițiativelor comunitare cu impact
  • Oportunități de colaborare cu mentori, instituții și contributori pentru beneficii reciproce pe termen lung

Ce câștigă instituția ta

  • Acces gratuit la un program educațional complet, gata de implementat
  • Posibilitatea de a integra experiența open-source din lumea reală direct într-un curriculum
  • Creșterea implicării studenților prin proiecte practice
  • Oportunitate pentru profesori de a fi instruiți ca viitori mentori, consolidând capabilitățile interne
  • Un parteneriat oficial cu Fundația WordPress care consolidează angajamentul instituției față de educația digitală de înaltă calitate și colaborarea globală open-source

Universidad Fidélitas

Università di Pisa

Università di Pisa

Università di Pisa